prolog

Zorii se aprind încet dincolo de frunzişul bătrân.

Genunchii nu simt tăria pietrei în care stau înfipţi de ore.

Unghia lungă isprăveşte de râcâit semne mari şi uitate în sângele acum aproape negru şi închegat.

Simţind parcă răsuflarea aurorei, cu un oftat, Aya se ridică şi întinzând mâna, alintă fruntea atât de liniştită a Dariei; fruntea netedă, ochii încă deschişi - îi închide; fruntea, ochii şi buzele ce surâd. Mângâierea caută umerii, apoi braţul căzut, îl găseşte, îl ridică blând, şi îl aşeazâ pe piept, nemişcat.

Oftând iarăşi şi-ntorcându-se cu fruntea plecată, bătrâna se îndepărtează, luând drumul Văii.

După ce va moşi, îl va căuta pe Fazanius ca să-l cheme s-o grijească pe Daria, mai apoi abia va uşura durerile bolnavilor ce se vor aduna în jurul ei... cu teamă.

Fără să pipăie, fără să se împiedice, Oarba coboară pe cărăruia întortocheată şi iute, apoi ca întotdeauna îşi alege drumul prin Poiana Sorţii, acolo unde Ursitorile vin uneori să joace sub lumina limpede a lui Bendis, când Ielele şi Frumoasele cântă...

În poiană e un om.

Omul e ghemuit, prăbuşit lângă Altarul Ursitelor. Nu o vede şi n-o aude. Aşa cum se află, cufundat în gânduri, nici măcar nu bănuie apropierea ei.

Aya se încruntă. Puţini îs cei care îndrăznesc să se apropie de astfel de locuri. Şi mai puţini sunt însă cei care, îndrăznind, să nu se întoarcă pociţi, ori cu minţile luate, fiindcă tot omul ştie că nu-i este dat oricui să audă ce menesc cele care au fost alese de Bendis ca să pună Semne noilor născuţi.

Ajunsă chiar lângă el, ar putea să-l împungă cu toiagul şi să-l întrebe: “Ce cauţi aici Iulius, fiu al lui Costas Însemnatul, Ursul din Vale”, dar ştie că el a venit să-şi cerceteze rădăcinile Ursitei. Aya ştie că ea nu are cuvinte care să vindece rana din sufletul frânt al celui mai aprins copil al Văii. Moartea Axiniei aproape că-l va ucide. Moartea Dariei îl va chema înapoi spre locul ce i se cuvine. Amândouă durerile îi vor stinge flacăra, dar îl vor face înţelept, iertător, cumpănit şi domol.

Bătrâna dă din cap. Calea lui nu va fi uşoară. Va părăsi vechea credinţă a Copiilor Balaurului, chemat de Unul care, ca să fie, a murit cândva pe-o cruce… Unul despre care călătorii spun că, atunci când era lovit peste faţă, întorcea şi obrazul celălalt...

Nu, Aya nu se opreşte să-l aline pe Iulius. Nu are cuvinte care să poată alina astfel de oameni.

Iulius va fi în curând aproape un străin...

Face însă un semn de bine asupra lui, fiindcă el este încă unul de-al ei, apoi îşi urmează drumul, grăbită şi tăcută - ultimă umbră a nopţii - ferindu-se parcă de lumina zilei pe sub întunecatele frunzişuri.

Da, Aya se grăbeşte.

Azi nu este numai un alt azi, o nouă zi. Este cu mult mai mult decât atât.

Azi e o zi care nu se uită.

Azi este ziua când va moşi un prunc. Al câtelea? Cine ştie? Doar că pruncul acesta nu-i nici el ca alţii. Este Pruncul Aşteptat.

Un Prunc Însemnat.

Aya se grăbeşte, fiindcă din ziua în care Votal a ucis Ursul, dând un nume nou Neamului Copiilor Balaurului, din seara aceea în care el n-a voit să-l lase pe Caius să moară - aşa cum ar fi trebuit să fie - de atunci şi până azi, nimic nu a putut avea atâta însemnătate ca venirea copilului care - odată cu răsăritul soarelui - a-nceput să-şi chinuie mama cu durerile facerii; nici măcar moartea lui Comozoi sau Legea Podului n-au avut atâta greutate...

Poate doar venirea de acum trei zile a lui Getula la Domnie...

Pruncul va fi Vorilo.

Va fi ultima Căpetenie care se va fi născut în Casa Mare a Urşilor Văii.

Viaţa lui se arată a fi un vârtej de luptă, de sânge, de durere şi de iubire.

El este acela care-l va înfrunta fără temeri pe Ursul Dealului, deschizând calea.

El este cel pe care-l va iubi Fata Lunii - fata care nu s-a născut încă...

El este acela care va trage sabia...

El este acela care va...

Aya îşi murmură sieşi şirul vedeniilor, de parcă ar vrea ca iarba, tufele, arborii şi stâncile s-o audă, de parcă ar vrea ca toate cuvintele ei să rămână scrise în pământul potecii pe care păşeşte, ca pe un lung sul de pergament pe care s-ar afla însemnate toate faptele Neamului Copiilor cu Ochii de Aur.

Getula.

Arindia.

Arindia, Fata Lunii, fiica Deleanului...

... şi Vorilo!

... Cel ce va fi ca o cheie.

O cheie care va redeschide Porţile Vremii.

.................................................................

Şi însoţită de Timpul Răbdător, dinspre pedeapsa zilei de ieri, Aya trece prin lupta zilei de azi, spre încercările altor vremi, când focul şi fierul, moartea şi urletul, jalea, vor fi în vămi la Vadul Sângelui, dincoace de câmpurile aprinse ale Aridavei.

Dar...

... Asta va fi mâine.